Ruga- pe versuri de Corneliu Coposu

CE-TI DORESC EU ,TIE, DULCE ROMANIE?

CE-TI DORESC EU ,TIE, DULCE ROMANIE?

Dan Puric – INVIDIA

Invidia Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer conditionat. Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer conditionat si nici bani ca sa ne cumparam unul. Sufeream de caldura si de invidie. Aveam insa o biblioteca. Ne-am uitat in ea si am scos cugetarile lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-doua despre bine si sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin. Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput sa umble imbracat la costum la patru ace. Noi – tot cu blugi.Nu-i nimic – ne-am zis linistiti, citind un capitol din Etica lui Spinoza. Apoi vecinul a aparut deodata intr-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicleta, dar l-am dispretuit citind din Phaidon al lui Platon. Mai tarziu, vecinul a schimbat Meganul pe Mertan. Nu ne-a pasat, caci si noi il schimbaseram deja pe Platon cu Aristotel. Si-a luat si un 4×4, cel mai mare de pe strada. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati. A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua: blonda, frumoasa, tanara. Noi – tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia dupa Ioan. Vecinul si-a imbracat soata cu o garderoba intreaga si cu blanuri, basca bijuteriile. Noi ne-am imbracat spiritul citind din Eclesiast. In fine, vecinul s-a mutat intr-o vila la sosea cu gard mare, bodigarzi si piscina. Am rezistat si de data aceasta eroic, citind Richard III. A urmat o a doua vila – la munte. Dupa ce am vazut-o, ne-am consolat cu Macbeth. O a treia – la mare: am recurs la Invierea lui Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgames, Ghandi si Declaratia de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simtit cu mult mai bine. L-au dat la televizor la o emisiune foarte populara. Ne-am stapanit emotia cu o portie de Caragiale. L-au dat a doua oara cu mare succes: am fi suferit daca nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy,Cartea lui Iov si Cazul Wagner al lui Nietzsche. Asa a trecut ceva mai mult timp… Vecinul isi lua case, masini, iahturi, femei. Noi raspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel,Berdiaev. Lupta era stransa, dar echilibrata. In sfarsit, intr-o zi l-au aratat cu catuse la maini, umflat de DNA. Am rasfoit atunci fericiti  Apocalipsa. Dar peste vreo doua saptamani, vecinul nostru era eliberat si chiar si-a anuntat candidatura pe listele unui partid majoritar. Scarbiti, ne-am uitat in biblioteca. N-am mai vazut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie. Acelasi rezultat: citiseram toate cartile. Si atunci ne-a cuprins invidia… Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii? Dan Puric Sursa:primit pe e-mail.

La Mulţi Ani România!

Uniunea Europeană…O nouă URSS? de Vladimir Bukovski

Aşa  cum am promis, mai jos aveţi recenzia cărţii de care am vorbit zilele trecute. Tot ce pot să spun este că lectura cărţii te face să iţi deschizi noi orizonturi şi să iţi pui numeroase semne de întrebare cu privire la subiectul dezbătut. Dacă aveţi nelămuriri nu ezitaţi să daţi un comment.

Uniunea Europeană…O nouă URSS?
Vladimir Bukovski, Editura Vremea, Bucureşti 2006, 164 pp.
Traducere de Dan C. Mihăilescu

Vladimir Konstantinovich Bukovski este unul dintre cei mai celebri disidenţi ruşi, luptător neobosit împotriva totalitarismului. Bukovski a fost unul din primii care a dezvăluit utilizarea închisorilor psihiatrice împotrivă deţinuţilor politici din Uniunea Sovietică. După ce a fost condamnat din iunie 1963 până în februarie 1965 şi ulterior din ianuarie 1967 până în ianuarie 1970, Bukovsky a reuşit să transmită în Occident circa 150 de pagini în care dezvăluia abuzurile instituţiilor psihiatrice asupra deţinuţilor politici.
În Uniunea Europeană… o nouă URSS?, Vladimir Bukovski analizează cu un caracter critic proiectul şi instituţiile comunitare, relevând totodată o serie de analogii frapante între Uniunea de azi şi fosta URSS.
Falsa moarte a Leviatanului. În acest prim capitol Vladimir Bukovski vrea să arate că Războil Rece (căci la acesta se referă când spune Leviatan) nu s-a terminat. Plecând de la premisa că majoritatea foştiilor comunişti sunt astăzi social-democraţi, cu excepţia partidului comnist din Franţa, Bukovski ajunge la concluzia democraţiile de azi care se cred liberale nu sunt deloc aşa, deoarece ele ,, s-au contaminat de răul pe care l-au combătut atâta vreme, preluând importante caracteristici ale fostului adversar” p.22.
Încă din primele pagini ale cărţii, disidentul rus işi manifestă deziluziile şi nedumerirea pentru cele ce se întamplă după falsa moarte a Leviatanului, cum se exprimă el: “Logica imi spune că, o dată dispăruţi de pe faţa pămantului cei doi duşmani ireductibili ai mei – Uniunea Sovietică şi sistemul ei comunist –, eu ar trebui să fiu cel mai fericit om din lume. Or, lucrurile sunt departe de a sta aşa. Am văzut cu oroare cum a renăscut Leviatanul pe care-l crezusem mort şi îngropat, monstrul care a devastat atatea ţări, a subjugat atâtea popoare şi a distrus generaţii întregi înainte de a binevoi să se prabuşească – speră Bukovski – definitiv. De cincisprezece ani încoace, el reapare sub alte şi alte forme, folosindu-se de străvechile-i trucuri… Şi iată că o nouă Uniune hegemonică e pe punctul de a vedea lumina zilei”. Este vorba de Uniunea Europeană, bineînţeles. Luând la puricat această nouă constructie, autorul descoperă cu stupoare că ea “este un fel de clonă a URSS, impusă statelor europene prea puţin entuziaste de către aceleaşi forţe politice care au transformat odinioara Rusia ţarilor într-un imperiu al ideologiei comuniste.

Prin faptul că proprii conducatori ai URSS s-au ambitionat să ţină piept SUA, sistemele totalitare din Europa sau slabit, rămânând fără resurse, ducând la sinuciderea economică. În ciuda ajutoarelor economice care veneau tocmai din partea duşmanului occidental, URSS s-a prşbuşit făcând ca o important pagină din istoria secolului XX să se încheie.
În februarie 1991, cu puţin timp înainte să se păbuşească URSS, aliaţi occidentali, după ce au eliberat Kuveitul şi au înfrânt armatele lui Sadam Husein au oprit ofensiva pe drumul spre Bagdad, cruţându-l pe dictatorul irakian. Acest lucru a dus la consecinţe foarte grave, deoarece după 12 ani, în 2003 apare un nou război, care se pare a fost dorit încă din 1991 prin faptul că aliaţii occidentali şi-au oprit ofensiva.
După căderea URSS era de aşteptat ca Occidentul să ceară decomunizarea ţării, dar aceştia, în schimb, le-au dat liderilor sovietici brevete democratice. Mai mult de atât alegerile ce vor urma în ţările foste comuniste şi în URSS sunt animate de prezenţa foştilor comunişti, care în ţări ca Ungaria, Bulgaria, Roânia, Ucraina, Bielorusia, reuşesc să intre la guvernare.

Europa o clona a URSS. În acest capitol Bukovski ne aminteşte că soviet înseamnă în ruseşte consiliu, ceea ce ne duce cu gândul la una din formele administrative ale Uniunii Europene. Asta înseamnă că în fiecare ţară ce aparţinea URSS la fiecare nivel decizile sunt luate de consilii municipale şi regionale, de parlamente etc.

Acum UE este şi ea o uniune de state, republici sau monarhi, conduse astfel de nişte consilii după principiul democraţiei parlamentare. Trebuie spus că în majoritate aceste state sunt conduse de social-democraţi, sau cel puţin în perioada în care este scrisă cartea,(cunoscând istoria lor din capitolul precedent).
URSS a fost creată prin coerciţie şi deseori prin ocupaţie militară. UE nu a fost poate creată prin forta armată, dar în mod cert prin coerciţie economică. Pentru a supravietui, URSS s-a extins din ce în ce mai mult. Momentul când s-a oprit din extindere reprezintâ începutul colapsului. Bucovski crezând că la fel se va întampla şi cu UE. Scopul URSS era acela de a creea o nouş entitate istoricş: omul sovietic. Si pentru aceasta, trebuia uitată naţionalitatea, etnia, tradiţiile. Acelaşi lucru e valabil şi pentru UE. Potrivit lui Bukovski UE nu vrea să fim englez, francez, roman; vrea să ne pierdem toate sentimentele nationale şi să trăim ca o comunitate mulţinatională. Dupa 73 de ani, acest sistem din URSS a dus de fapt la mai multe conflicte etnice, decat oriunde în lume.
În URSS, unul dintre scopurile cele mai mari, era acela de a distruge statul naţional. Si exact acelaşi lucru îl observă autorul în UE, azi. Bruxelles-ul vrea să absoarbă statele nationale, astfel încat ele să înceteze să existe. Corupţia a fost construită în URSS de sus în jos; la fel este şi în UE. Cei care se opun sau expun corupţia din UE sunt reduşi la tăcere sau pedepsiţi. În URSS, aveam Gulagul, dar Bukovski crede că avem un Gulag şi în UE. Un Gulag intelectual, numit “political corectness”.
Când cineva doreşte să-şi exprime gândurile în termeni de rasă sau sex, ori pur si simplu dacă opiniile îi sunt diferite de cele oficiale, va fi ostracizat. Acesta e începutul Gulagului; începutul pierderii libertăţii. O altă semănare izbitoare vine din faptul că în URSS se spunea că e nevoie de un stat federal pentru a evita razboiul, iar în UE se spune exact acelasi lucru.
Fundaţiile casei commune europene. În acest capitol autorul ne prezintă cele două ramuri rivale ale secolului XX care au şi făcut istoria acestui secol, anume socialişti, sau social-democraţii care erau fideli Internaţionalei a doua şi comuniştii care, sub conducerea lui Lenin au produs ruptura lansând Internaţionala a treia. Aceste două forţe ce în primă parte par că se opun, nu rezidă în scop ci în mijloacele de a-l atinge.

Pe când bolşevicii credeau că violenţa, teroare, execuţiile în masă şi dictatura proletariatului drept calea ideală pentru a atinge societăţiile perfecte, menşevicii credeau în virtutea reformelor, în acţuinea socială, educarea claselor muncitoare şi alegeri libere. Autorul apelează la o frază spusă de un prieten de-al său prin care explică cele două doctrine dintr-o perspectivă mai amuzantă ,,În definitiv, e ca şi când ai fierbe raci. Unii îi aruncă direct în apa fiartă, iar alţi îi pun de la început în apa rece, lăsându-i să fiarbă încet. Rezultatul final, însă, va fi acelaşi: raci fierţi.pp.62.
Lucrurile încep să ia o altă formă începând cu anul 1951, odată cu apariţia Comunităţii europene a cărbunelui şi oţelului CECO, ce era formată din şase membri: RFG, Belgia, Franţa, Italia, Luxemburgul şi Ţările de Jos. Succesul acestei noi organizaţii i-a făcut pe fondatori să creeze şi alte organisme de integrare ca Euroatom şi mai târziu Comunitatea economică europană-CEE, în cadrul căreia ţările componente se angajau să elimine barierele comerciale care le separaseră în trecut, formând o piaţă comună.
Într-o alocuţiune rostită la Bruxelles, Bukovsky a dezvăluit că, în ianuarie 1989, o delegaţie a Comisiei Trilaterale , formată din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-preşedintele francez Valéry Giscard d’Estaing, bancherul american David Rockefeller şi fostul secretar de stat al SUA, Henry Kissinger , s-a întâlnit cu Mihail Gorbaciov pentru a-l convinge că URSS trebuie să se integreze în marile instituţii financiare ale lumii, GATT, FMI şi Banca Mondială .
Potrivit lui Bukovsky, la un moment dat Giscard d’Estaing a luat cuvântul şi i-a spus lui Gorbaciov: ,,Domnule preşedinte, nu pot să vă spun exact când se va întâmpla – probabil într-un interval de 15 ani – dar Europa va fi un stat federal şi trebuie să vă pregătiţi pentru aceasta.” Bukovsky nu si-a putut retine uimirea faţă de capacităţile profetice ale lui d’Estaing: Asta se intampla in ianuarie 1989, intr-o vreme in care tratatul de la Mastricht din 1992 nici macar nu fusese schitat.
Constructori la lucru. Acest capitol surprinde foarte bine ideea lui Husciov de a se alinia Europei occidentale, Şi astfel alianţa postsovietică se tot lărgeşte, mai mult decât în speranţele iniţiatorilor. Nu numai stânga, ci practice toată lumea îl idolatriza pe Gorbaciov. Cea mai măruntă dintre ideile sale era acceptată cu entuziasm, inclusiv faimoasa ,,casă comuna europeană”, chit că majoritatea partizanilor acesteia habar n-aveau de adevăratele ei scopuri.
Jacques Chirac, care la vremea aceea era primarul Parisului, a rămas uimit când a auyit de conceptual de casă comună europeană, ceea ce nu l-a împiedicat să susţină şi el proiectul. În urma unei întâlniri la Moscova cu Gorbaciov în 1989, a înţeles greşit că viitoarea casă comună europeană va cuprinde, dacă pot spune aşa “două apartamente”: unul socialist în Est şi altul capitalist în Vest. Jacques Chirac: Dacă am înţeles bine, casa comună europeană va consta în doua construcţii separate, dar sub acelaşi acoperiş. În ceea ce ne priveşte, am dori să construim o clădire mai niformă cu o cât mai mare interconexiune între părţi, întemeiată pe pace, o pace întărită pe plitica dezarmării, pe accelerarea tot mai comună a drepturilor omului.
M. S. Gorbaciov: Am impresia că aţi înţeles oarecum imprecise intenţia noastră…Pe scurt, există potenţial pozitiv. E ca şi în familie: pot să existe diferenţe înter membri, dare le nu impeidică, în ansamblu, convieţuirea .Fiecare rămâne responsabil de faptele sale, ca şi în realitatea familiei. Trebuie să plecăm mai degrabă de la realităţi existente, decât de la postulate ideologice. Odată cu înmulţirea contactelor a schimburilot de idei, înteraga situaţie se pate schimba. Pot să apară noi oportunităţi la care astăzi nici nu visăm, dar cu care ne putem confrunta în viitor.
Probabil că lucrul cel mai dificil, odată realizată construirea casei commune europene, va fi stabilirea locului în care va fi capitala…aici Gorbaciov realizează ca a cam întins coarda şi a tuşit brusc schimbând puţin finalul, …dar cel mai bine ca ele, capitalele, să rămână fiecare acolo unde se află în prezent.pp.126.
După ei, potopul. Ultimul capitol este intitulat astfel deoarece atorul, în urma numeroaselor documente care le prezintă în carte şi pe care din motive de spaţiu nu pot să le transcriu întru-totul aici, dar prin toate aceste nu vrea decât să arate că există un accord între tovarăşii de la Moscova şi membrii Internationalei Socialiste, în ceea ce priveşte construcţia casei commune europene.

Din fericire toate planurile sovietice aveau să eşueze deoarece în proiectele Kremlinului ţările Europei Orientale tebuiau să servească drept punţi căter Vest, adică erau folosite ca nişte cai trioeni. Aceste lucruri nu sau întâmplat deaorece în timpul revoluţiilro dein 1989 ceva nu amer bine, sau a apărut ceva ce nu au prevăzut sovietici, fapt ce a dus la revolta oamenilor ce nu au acceptat nici o formă de communism cu faţă umană. În România, Nicolae Ceauşescu s-a opus gâmdiri lui Gorbaciov, fapt după care urmează revoluţia româna din decembrie 1989, care l-a adus la putere pe comunistul ,,gorbaciovist “ Ion Iliescu, a fost de fapt o lovitură de stat nomenclaturistă deghizată în revolt populară. Masele au fost manipulate, de la falsele massacre de la Tmişoara şi până la procesul pretins-impovizat, urmat de executarea soţilor Ceauşescu.pp. 141-142.
Vladimir Bocovski încheie printr-o viziune asupra viitorului, viziune ce constă în faptul că Uniunea Europeană va avea sigur un sfârşit, aşa cum a avut şi URSS. Autorul ne expune doar o problemă pe care o prezintă căderea UE anume: Problema cu UE e că riscă să ne îngroape pe toţi sub dărâmăturile ei, într-o catastrofă economică şi cu probleme entice la fel de complicate precum cele ale Balcanilor, dacă nu cumva şi mai grave. Iar să ne vindecăm va fi nevoie de cel puţin o generaţie.pp.161.

Uniunea Europeană… o nouă URSS?

 

Peste câteva zile voi revenii şi cu o recenzie a cărţii Uniunea Europeană… o nouă URSS, scrisă de disidentul rus Vladimir Bukovski. Pănă atunci dacă aveţi timp citiţi cartea, care este tradusă foarte bine la editura Vremea, singura care a publicat-o  în România.

Rezultatul sondajului.

Salut, cum v-am promis azi o să dau, sau mai bine zis recunosc răspunsul corect în ceea ce privește versul de care vă întrebam.
Așadar răspunsul a fost gasit de o colegă, Ioana, care are tot respectul meu pentru faptul că a fost singura ce a găsit răspunsul corect si care mi-a explicat prin ce raționamente a ajuns la acesta.

In concluzie răspunsul corect este reprezentat de primul vers din poezia lui Mihai Eminescu ,,Oda în metru antic”. O să postez si poezia pentru cei care vor să o recitească.

Odă în metru antic

Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată;
Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi,
Ochii mei nălţam visători la steaua
Singurătăţii.

Când deodată tu răsărişi în cale-mi,
Suferinţă tu, dureros de dulce…
Pân-în fund băui voluptatea morţii
Ne’ndurătoare.

Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării.

De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet,
Pe-al meu propriu rug, mă topesc în flăcări…
Pot să mai re’nviu luminos din el ca
Pasărea Phoenix?

Piară-mi ochii turburători din cale,
Vino iar în sân, nepăsare tristă;
Ca să pot muri liniştit, pe mine
Mie redă-mă!

Mihai Eminescu, 1883

Sunt verde!

Fii verde!

Clik pe afiş pentru înscriere!

Te-ai săturat de un București murdar și urât mirositor? Nu mai suporți să te împiedici de gunoaie și de indiferența celor din jurul tău? NICI NOI!!
Vrei să faci ceva pentru mediul care te înconjoară, dar nu știi cui să te adresezi? VINO CU NOI, într-o lume mai VERDE. UN VERDE vesel, al curățeniei și al prieteniei.
“Fun Eco” este un proiect al tinerilor, dedicat unui alt tip de ecologie. O ecologie distractivă, care salvează și înveselește.
Proiectul nostru își propune să inițieze o serie de activități care, pe de o parte, să conștientizeze populația cu privire la beneficiile ecologiei, și, pe de altă parte, să invite oamenii la a acționa pentru a avea un mediu mai curat.
Participă și tu la salvarea orașului tău. Înscrie-te ca voluntar și implică-te! Ecologia are nevoie de ajutorul tău.

Clik pe afiş pentru site-ul unde va puteţi înscrie!

Un mic sondaj….

Apelez la voi, şi la imaginaţia voastra pentru a face un mic sontaj. Acesta se referă la un mare poet român, anume Mihai Eminescu.

Singura întrebare din sondaj sună astfel:

1. Dacă Mihai Eminescu ar fi scris doar un vers care ar fi acela?*

Aştept raspunsurile voastre la comment, iar peste doua zile o sa vă dau eu răspunsul, răspuns pe care l-am citit din relatările unui apropiat al poetului.

* Menţionez că versul chiar există intr-o poezie.

Dumnezeu vs. Ştiinţă.

Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filosofie…
Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie… Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare:

- Esti crestin, nu-i asa, fiule?
- Da, dle, spune studentul
- Deci crezi in Dumnezeu?
– Cu siguranta
- Dumnezeu e bun?
- Desigur, Dumnezeu e bun.
- E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?
- Da
- Tu esti bun sau rau?
- Biblia spune ca sunt rau.

Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin. Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?

- Da, dle. As incerca.
- Deci esti bun.
- N-as spune asta.
- Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. – Dar Dumnezeu, nu…

Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.

El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta?

Studentul tace.

- Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.
- Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?
- Pai…, da, spune studentul
- Satana e bun?

Studentul nu ezita la aceasta intrebare
- Nu
- De unde vine Satana?

Studentul ezita.

- De la Dumnezeu.

- Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?
- Da, dle.
- Raul e peste tot, nu-i asa?Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
- Da

Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.

Din nou, studentul nu raspunde.

- Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?

Studentul se foieste jenat.

- Da
- Deci cine le-a creat?

Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea. Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Isus Cristos, fiule?

Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.
- Da, dle profesor, cred.

Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau.

- L-ai vazut vreodata pe Iisus?
- Nu, dle. Nu L-am vazut.
- Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Iisus al tau?
- Nu, dle, nu l-am auzit.
- L-ai simtit vreodata pe Iisus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Iisus sau a lui Dumnezeu?
- Nu, dle, ma tem ca nu.
- Si totusi crezi in el?
- Da.

Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?
- Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.
- Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.

Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.

- Dle profesor, exista caldura?
- Da
- Si exista frig?
- Da, fiule, exista si frig.
- Nu, dle, nu exista.

Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.

Studentul incepe sa explice.

- Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corps au material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut (-458 F) inseamna absenta totala a caldurii.

- Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.

Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.

- Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?
- Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?

- Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?

Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.

- Ce vrei sa demonstrezi, tinere?

- Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.

De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.

- Gresite?

-Poti explica in ce fel?

- Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?

- Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.
- Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?

Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar.

- Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. nu predate studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?

Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.

- Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?

Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde.
Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….
Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, dle, exista raul?

Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.

La asta, studentul a replicat:

- Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina?

Profesorul s-a asezat.

PS: Studentul era Albert Einstein.

Albert Einstein a scris o carte intitulata Dumnezeu vs. stiinta in 1921…

Sursa: primit prin email

Un fel de a spune…lucrurilor pe nume.

Romanţă Meschină

Ion Minulescu.

Dacă-ai crezut c-ar fi putut să fie
Ceva mai mult decât ce-a fost, te-ai înşelat!…
N-a fost decat un început de nebunie,
De care-ntâmplator ne-am vindecat!…

N-a fost decat un zbor de triolete
Pe care un poet le-a scris în vis,
În cinstea celei mai frumoase fete,
Şi-a-nnebunit de’ndată ce le-a scris!…

N-a fost decât ce nu se poate spune
Decât cu ochii-nchişi şi pe-nnoptat,
În ritmul unui început de rugăciune
Pentru iertarea primului păcat!…

N-a fost decât ce-a trebuit să fie,
Şi, dac-a fost cu-adevărat ceva,
N-a fost decât un strop de veşnicie
Desprins dintr-un meschin “et caetera!