Un mic sondaj….

Apelez la voi, şi la imaginaţia voastra pentru a face un mic sontaj. Acesta se referă la un mare poet român, anume Mihai Eminescu.

Singura întrebare din sondaj sună astfel:

1. Dacă Mihai Eminescu ar fi scris doar un vers care ar fi acela?*

Aştept raspunsurile voastre la comment, iar peste doua zile o sa vă dau eu răspunsul, răspuns pe care l-am citit din relatările unui apropiat al poetului.

* Menţionez că versul chiar există intr-o poezie.

Anunțuri
Publicat în trecut | 5 comentarii

Dumnezeu vs. Ştiinţă.

Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filosofie…
Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie… Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare:

– Esti crestin, nu-i asa, fiule?
– Da, dle, spune studentul
– Deci crezi in Dumnezeu?
– Cu siguranta
– Dumnezeu e bun?
– Desigur, Dumnezeu e bun.
– E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?
– Da
– Tu esti bun sau rau?
– Biblia spune ca sunt rau.

Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin. Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?

– Da, dle. As incerca.
– Deci esti bun.
– N-as spune asta.
– Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. – Dar Dumnezeu, nu…

Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.

El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta?

Studentul tace.

– Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.
– Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?
– Pai…, da, spune studentul
– Satana e bun?

Studentul nu ezita la aceasta intrebare
– Nu
– De unde vine Satana?

Studentul ezita.

– De la Dumnezeu.

– Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?
– Da, dle.
– Raul e peste tot, nu-i asa?Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
– Da

Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.

Din nou, studentul nu raspunde.

– Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?

Studentul se foieste jenat.

– Da
– Deci cine le-a creat?

Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea. Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Isus Cristos, fiule?

Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.
– Da, dle profesor, cred.

Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau.

– L-ai vazut vreodata pe Iisus?
– Nu, dle. Nu L-am vazut.
– Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Iisus al tau?
– Nu, dle, nu l-am auzit.
– L-ai simtit vreodata pe Iisus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Iisus sau a lui Dumnezeu?
– Nu, dle, ma tem ca nu.
– Si totusi crezi in el?
– Da.

Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?
– Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.
– Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.

Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.

– Dle profesor, exista caldura?
– Da
– Si exista frig?
– Da, fiule, exista si frig.
– Nu, dle, nu exista.

Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.

Studentul incepe sa explice.

– Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corps au material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut (-458 F) inseamna absenta totala a caldurii.

– Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.

Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.

– Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?
– Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?

– Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?

Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.

– Ce vrei sa demonstrezi, tinere?

– Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.

De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.

– Gresite?

-Poti explica in ce fel?

– Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?

– Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.
– Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?

Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar.

– Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. nu predate studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?

Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.

– Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?

Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde.
Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….
Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, dle, exista raul?

Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.

La asta, studentul a replicat:

– Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina?

Profesorul s-a asezat.

PS: Studentul era Albert Einstein.

Albert Einstein a scris o carte intitulata Dumnezeu vs. stiinta in 1921…

Sursa: primit prin email

Publicat în Despre umanitate | Lasă un comentariu

Un fel de a spune…lucrurilor pe nume.

Romanţă Meschină

Ion Minulescu.

Dacă-ai crezut c-ar fi putut să fie
Ceva mai mult decât ce-a fost, te-ai înşelat!…
N-a fost decat un început de nebunie,
De care-ntâmplator ne-am vindecat!…

N-a fost decat un zbor de triolete
Pe care un poet le-a scris în vis,
În cinstea celei mai frumoase fete,
Şi-a-nnebunit de’ndată ce le-a scris!…

N-a fost decât ce nu se poate spune
Decât cu ochii-nchişi şi pe-nnoptat,
În ritmul unui început de rugăciune
Pentru iertarea primului păcat!…

N-a fost decât ce-a trebuit să fie,
Şi, dac-a fost cu-adevărat ceva,
N-a fost decât un strop de veşnicie
Desprins dintr-un meschin „et caetera!

Publicat în trecut, Uncategorized | Lasă un comentariu

Nu doar o luna…o viata!

Era luna si eram doi.
Noi doi mergeam, ea se uita le noi.
Era de-un galben pal, fermecator,
Iar intre noi era un sentiment nemuritor.

Iar luna pala, verde cum era,
Ea se uita la mine, cum eu tin mana ta.
Si se-nrosea de furie, suparacioasa…
Voia sa fie ea acea fata frumoasa…

Caci tu nu stii, dar luna aia rea
Visa de mult, de mult sa mi te ia.
Cu raze dulci sa mangaie obrazul tau senin,
Iar eu sa nu pot decat as suspin.

Numai ca tu, uman asa cum esti,
Ai refuzat sa mai crezi in povesti.
Ai refuzat sa fi luceafarul de noapte
Ce-asculta-n fiecare seara ale lunii soapte.

Si astfel, pe un drum batatorit si greu
Eram noi doi, si tu erai al meu.
Iar luna mica, furioasa cum era,
S-a inrosit si s-a ascuns dupa o stea.

Autor: anaO 😉

Publicat în Uncategorized | Lasă un comentariu

Crestin-Democratia la nivel european.

Creştin-Democraţia
Originile doctrinare al acestui curent trebuie căutate între pricipiile şi ideile propovăduite de catolicismul politic. Partidele creştin-democrate au apărut ca reacţie la atacurile asupra bisericii şi catolicismului.
Democratia creştină a făcut carieră în Europa, după cel de-al doilea Razboi mondial, încercând să umple golul dintre liberalsm şi socialism, dintre individualism şi colectivism, având, în acelaşi timp, şi valori independente de aceste curente de gândire, cum ar fi morala creştină sau subsidiaritatea.
Creştin democraţia este asociată în multe ţări ideii de neoconservatorism, putându-se semnala un corespondent funcţional între cele două curente dat fiind că promovează respectul faţă de valorile tradiţionale: credinţă, familie.
CDU este un partid de funcţionare federal. Are un număr total de 17 asociaţii de stat (14 dintre acestea în statele federale excepţie făcând Bavaria, precum şi Braunschweig, Hanovra şi Oldenburg), 27 de asociaţii locale, 336 de asociaţii raionale şi mai mult de 10.000 asociaţii de oraş, astfel arpoximativ 520 de mii de membri ai CDU sunt angajaşii în întreaga naţiune .
CDU este cel mai mare partid din Germania, un partid conservator cu orientare de centru-dreapta, este afiliat Internaţionalei Centrist-Democrate. CDU desfăşoară activităţi politice în toată Germania cu excepţia landului Bavaria. Partidul bavarez corespunzător de centru-dreapta este Christlich-Soziale Union in Bayern sau CSU (Uniunea Creştin-Socială din Bavaria). Aceste două partide cooperează strâns la nivel federal precum şi în Bundestag, unde împreună formează fracţiunea parlamentară CDU/CSU, numită „die Union” (Uniunea) sau „die christliche Union” (Uniunea creştină).
CDU s-a format în cursul anilor 1945-1946 într-o manieră federală, adică sau format partide diferite în diversele land-uri, care au fost însă de la început interdependente şi s-au unit în 1946. Orientările doctrinare au fost foarte diferite în această primă fază în diversele zone. Uniunea Creştin-Democrată era “socialistă şi radicală la Berlin, clericală şi reactionară la Köln, capitalistă şi reactionară la Hamburg şi contrarevoluţionară şi particularistă la München”. Primarul oraşului Köln, Konrad Adenauer, a fost ales la 1 martie 1946 ca presedinte al CDU.
În urma alegerilor din 1949, CDU reuşeşte să câştige alegerile din Septembrie cu 31,0% faţă de 29,2% ale SPD) şi a guvernat în coaliţie cu FDP şi DPD, sub conducerea cancelarului Adenauer. Principiile fundamentale ale politicii lui Konrad Adenauer cu ajutorul cărora a câştigat şi a dezvoltat un fenomen partizan ce s-a dovedit mai târziu a fi foarte bun şi în creştere continuuă, au fost clădite pe: – respingerea oricărei forme de socialism (nu numai a celui de tip sovietic, care avea să cuprindă în curand întreaga Europa de Est, ci şi a celui democratic, promovat de exemplu de SPD) şi opţiunea necondiţionată pentru sistemul economic capitalist.
– orientarea către integrarea în Europa Occidentală (de care Germania se izolase în perioada nazistă, deşi evident că faceă parte din ea din punct de vedere teritorial şi al tradiţiilor culturale) şi o relaţie privilegiată cu SUA.
– Recucerirea treptată a suveranităţii în cadrul unei Germanii de Vest, care urma să aibă o organizare federală.
– Adoptarea unui sistem de valori “creştin-occidental” si neoconservator şi a unei democraţii reprezentative.
Toate aceste principii şi toate politicile duse de Adenauer şi CDU au facut ca partidul să fie la guvernare timp de 14 ani, formând astfel 8 guverne. Ascensiunea politică a lui Konrad Adenauer s-a oprit la venerabila vârstă de 87 de ani, ultimul mandat a fost încheiat în 1963. De atunci imaginea Creştin-Democraţiei a fost alaturată imaginii de onoare a lui Konrad Adenauer.
Guvernarea Adenauer a fost marcată de multe succese. În primul rând, Germania de Vest şi-a recăpătat suveranitatea (în trei etape: 1949, 1952 şi 1955). De asemenea, RFG a fost admisă în 1950 în Consiliul Europei ca membru asociat, în 1951 în UNESCO şi în 1955 în NATO.
În 1954 a fost semnat un tratat de prietenie cu Statele Unite, iar în 1955 au fost reluate legăturile diplomatice cu Uniunea Sovietică, care au facilitat si întoarcerea a 15.000 de prizonieri de război germani.
Succesele electorale ale CDU au fost înlesnite şi de rapida revigorare a economiei germane, sustinută de Planul Marshall, semnat în 1949. Numarul de şomeri a scăzut de la circa 2 milioane în 1950 la 500.000 în 1960, ajungând la jumătatea anilor ’60 chiar la 200.000.
Acest lucru stă şi astăzi la baza fenomenului partizan ce a luat naştere în 1949, deoarece oamenii sunt coştienţi că fără ideiile şi principiile lui Adenauer Germania nu ar mai fi ajuns să îşi revină aşa de repede după cel de-al doilea Război Mondial. Azi în numele acestui mare om politic functionează o fundaţie ce ii poartă numele, acesta are drept principiu întărirea creştin-democraţiei în mai multe ţări din Europa centrală şi de est.
După 1963 Adenauer a mai activat în interiorul partidului până în 1966, ca preşdinte al CDU, atunci având venerabila vârstă de 90 de ani, murind un an mai tarziu. După această perioadă de stabilitate şi ascensiune continuuă a venit o periadă de instabilitate. Au urmat trei presedinţi cu mandate foarte scurte: Ludwig Erhard 1966-67, de asemenea cancelar între 1963-66, Kurt-Georg Kiesinger 1967-71, şi el cancelar între 1966-69 în guvernul de “mare coaliţie” între CDU/CSU şi SPD şi Rainer Barzel 1971-73.
Acestei instabilităţii i-a pus capăt noul preşedinte ales în 1973, Helmut Kohl, rămanând în funcţie până în momentul în care a pierdut alegerile în 1998. Guvernarea Kohl, începută în 1982, avea să aducă o consolidare a puterii economice a Germaniei şi, probabil cea mai mare reusită a lui Kohl, reunificarea Germaniei în 1990.
După tot acest istoric al partidului o sa ma refer şi la doctrina acestuia, doctrină care l-a făcut să poată fi înţeles de poporul german. Primul program politic a fost conceput în 1947 şi se numea “Programul Alen” , dar nu a fost niciodată pus în parctică pentru că nu corespundea adevăratelor valori ale CDU. În 1949 a fost gândit un alt program politic, iar un pasaj din el sună aşa: “Economia socială de piaţă la planificarea şi la dirijarea producţiei, forţei de muncă şi desfacerii, dar aproba influenţarea economiei cu mijloacele organice ale unei politici economice cuprinzatoare pe baza unei adaptări elastice la cele observate pe piaţa. Aceasta politică economică, prin combinarea reusită a politicilor financiare, de creditare, comerciale, vamale, fiscale, investiţionale şi sociale şi prin alte măsuri, duce la realizarea obiectivelor acestei economii, prosperitatea şi acoperirea necesităţilor întregului popor. De fapt şi de drept primul program ce a fost acceptat de toate vociile din partid ce până atunci nu au avut linişte, este cel adoptat la congresul de la Hamburg din 1953, acest program consacra o conceptie liberală asupra statului şi principiul subsidiarităţii.
Programul prevedea între altele:
– despşgubiri pentru cei urmăriţi şi persecuţati de regimul nazist
– egalitatea în drepturi a bărbatului şi femeii
– o reforma a codului penal
– promovarea tinerilor în posturi de decizie
– libertatea religioasă şi independenţa bisericii faţă de stat
– acţiuni pentru depăşirea tensiunilor interconfesionale
– susţinerea specială a celor care doreau să urmeze profesiuni academice sau artistice.
La un congres mai actual, anume Connresul al V-lea al CDU din 1995 s-a adoptat un program mai modern, dacă pot spune aşa, deoarece încep cu primul punct intitulat “Noi Creştin- Democraţii” , acesta urmareşte cam aceaşi linie doctrinară dar aduce ceva nou în sensul că atinge noi puncte prin care se vrea o revitalizare a politicilor promovate.
Un paragraf din primul punct sună astfel: “Ştim că din credinţa creştină nu poate fi derivat un anume program politic. Dar concepţia creştină despre om ne oferă un fundament etic pentru o politică responsabilă. Din raportarea la convingeri creştine pentru noi nu decurge pretenţia că numai în cadrul Uniunii Creştin-Democrate poate fi concepută o politică întemeiată pe răspundere creştină. UCD este deschisă pentru oricine afirmă demnitatea şi libertatea tuturor oamenilor şi convingerile fundamentale ale politicii noastre care decurg din ele. Aceasta este temelia pentru acţiunea comună a creştinilor şi necreştinilor din UCD”.
După acestă afirmaţie de mai sus şi din spusele lui Konrad Adenauer însuşi, partidul CDU se doreşte a fi unul de tip cach all , iar conform tipologiei pe care o face Maurice Duverger în cartea sa “Les parties politiques” ar fi un partid de mase, pentru că se adresează tuturor cetăţenilor Germaniei. Maurice Duverger:”Un partid nu este o comunitate ci un ansamblu de comunitati, o reuniune de mici grupuri diseminate in teritoriu; sunt sectiuni, comitete, asociatii locale legate prin institutiile lor coordonatoare.”
Conform lui Jean Blondel, există doar patru configuraţii stabile ale sistemelor de partide în ţările democratice:
1. Bipartidismul perfect, în care două partide stăpânesc viaţa politică (aceste două partide obţin peste 90% din sufragiile exprimate, iar diferenţa medie între ele nu este mai mare de 2-3%)
2. Bipartidismul imperfect (sau sistemul “doua partide si jumătăte”), în care cele două mari partide totalizează în general 75-80% din opţiunile electoratului, al treilea partid fiind mult mai slab decat primele două.
3. Multipartidismul cu partid dominant, în care un partid obţine 40-45% din sufragii, celelalte partide obţinând procente considerabil mai mici
4. Multipartidismul pur, în care cele două partide mari nu obţin împreună decat jumatate din sufragii.
După ce ne uităm la toate cifrele de mai sus observăm că CDU se situează în cadrul sistemelor de partide ce sunt caracterizate de bipartidismul perfect, atunci când CDU formează majoritatea împreună cu CSU şi bipartidismul imperfect adunci când cele două sunt animate la guvernare de partidul ecologist, acesta caştigând teren în ultimii ani.
Aşadar fenomenul partizan al CDU s-a dezvoltat într-un cadru foarte bine definit de valorile şi principiile pe care le-au promovat de-a lungul timpului de lideri acestui partid, electoratul ştiind foarte bine ce votează, şi ce vor să schimbe.

Bibliografie

 Maurice duverger, Les parties politiques, Paris, A.Colin. 1976.
 Jean Blondel, Party Systems and Patterns of Government in Western Democracies (in Revue Canadienne de Sciences Politiques, juin 1968, pp. 183-190) apud George Voicu, Pluripartidismul. O teorie a democratiei, Editura All, Bucuresti, 1998.
 Robert Hofmann, Geschichte der Deutschen Parteien Von der Kaiserzeit bis zur Gegenwart, Piper Verlag, München, 1993, p. 207 (Istoria partidelor germane. Din vremurile imperiale pana in prezent).
http://www.sferapoliticii.ro/sfera/113/art5-flonta.html
http://www.germanculture.com.ua/library/facts/bl_cdu_csu.htm
http://www.cdu.de
http://www.germanculture.com.ua/library/facts/bl_cdu_csu.htm
http://www.pntcd.ro/doctrina-uniunii-crestin-democrate-cdu/noi-crestin-democratii

Publicat în ceva politica | Lasă un comentariu

Teoria Guvernarii.

De ce avem nevoie de guvernare?

Oamenii au inceput sa se obisnuiasca cu ideea de guvernare atat de mult incat ei au dat-o uitarii, sau mai bine zis au lasat-o prada indiferentei si neglijentei, in detrimentul unor interese personale. Astfel se ajunge la punctul cand nimeni nu mai isi pune intrebarea ,,De ce avem nevoie de guvenare?”.
Potrivit Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, cuvantul ,,guvernare se traduce astfel: GUVERNÁRE s. 1. cârmuire, conducere, diriguire, domnie, stăpânire, (înv. şi pop.) oblăduire, (înv.) chiverniseală, chivernisire, ocârmuire, purtare, purtat, stăpânie, vlădicie, (fig.) cârmă. (~ ţării de către Sfat.) 2. conducere, guvernământ, regim. (S-a instaurat o nouă ~ în acel stat.)
Cu alte cuvinte oamenii nu isi mai pun intrebarea de ce avem nevoie de o carmuire sau de o conducere, ei rezumându-se la simplul fapt de a da votul lor unor oamenii care le pormit ca vor avea grija ca oameni ce ii aleg sa aiba parte de cea mai buna guvernare, şi reprezentare.
Aceasta intrebare cred ca este mai mult sau mai putin si victima a timpului. Spun asta deoarece tin cont de faptul ca guvernarea le-a trezit interesul oamenilor din cele mai vechi timpurii, si a fost studiata din tote punctele de vedere, dar azi a ajuns sa nu mai fie un subiect la fel de important.
Trecând peste toate aceste lucruri trebuie să precizez că ideea de guvernare se leagă foarte mult de ideea de regim politic, altfel spus forma de guvernare depinde de regiml politic al unui stat.
Iniţial termenul de regim politic trimitea la o realitate pe care filosofii antici o vedeau cu nişte instrumente pe care azi nu le mai avem la îndemână. Spre deosebire de noi, noţiunea de stat este străină anticilor atunci când se refereau la politică, aceştia doreau distincţia între stat şi societate. Astfel, regimul este forma cetăţii înţeleasă ca un stil de viaţă al relaţiei dintre cetăţeni.
De exemplu în viziunea lui Aristotel există mai multe tipuri de guvernare, iar pentru a descrie aceste tipuri introduce două criteri: numărul celor ce guvernează şi scopul guvernării. În primul caz în care depinde numarul celor care guvernază există trei situaţi: unul singur guvernază, mai mulţi care guvernază (o minoritate), mai mulţi care guvenază (o majoritate).
Celălalt criteriu este aşa cu am spus scopul guvernării, deoarece cei care guvernază îşi pot urmări scopurile lor sau scopurile comune, iar în cele ce urmază din aceste două criteri vor rezulta şase forme regim şi implicit de guvernare:
-unul singur care guvernează în interes general, dă naştere regimului monarhic;
-unul singur ce guvernează în interes personal dă naştere regimului numit tiranie;
-mai mulţi (o minoritate) care guvernează în interes propriu, dă naştere unui regim oligarhic;
-mai mulţi (o majoritate) care guvernează în interes general dezvoltă un regim aristocratic;
-majoritatea ce guvernează în interes propriu dezvoltă un regim aşa numit democraţie;
-majoritatea care guvernază în interes general atrage după sine dezvoltarea unui regim numit republică;
Dacă îl analizăm şi pe Thomas Hobbes, observăm altă viziune chiar contrară deoarece acesta spune în lucrarea sa ,,Leviatanul” că oamenii nu îşi doresc deloc să trăiască în comunitate astfel omul este lup pentru om, aceasta fiind şi replica pe care o aduce lui Aristotel. Pentru Hobbes nu există decât trei forme de regim: monarhie, aristocraţie şi democraţie.
Mai târziu apare Montesquieu care recunoaşte cinci forme de regim, astfel: republica, care are două forme:- democraţia -aristocraţia, monarhia şi despoţia (formă de regim pe care o s-o găsim doar la acesta).
Aceste regimuri sunt organizate în funcţie de numărul celor care guvernează, unul sau mai mulţi. Dar ceea ce contează cu adevărat pentru Montesquieu este dinstincţia între regimurile care se supun legilor şi regimurile care nu se supun legilor.
Potrivit lui pentru ca regimurile să funcţioneze au nevoie de un principiu care să le pună în mişcare, astfel le atribuie fiecăuri regim un principiu: regimul republican are ca principiu virtutea, regimul monarhic are drept principiu onoarea, iar despoţia are ca principiu teama.
Azi pe fondul acestei indiferenţe faţă de ceea ce înseamnă şi care este rolul guvenări, acest termen ia forma unui cuvânt ce începe să aducă cu termenul de contract. De ce? Pentru că oamenii nu văd folosinţa guvernării decât sub forma unui ”contract”, contract ce le asigură o bună convieţuire paşnică din moment ce cad cu toţii de acord prin faptul că îşi dau ”semnătura” lor, acesta find reprezentată chiar de votul fiecăruia. Dim moment ce votează pentru o anumită guvernare în seamnă că este de acord să şi suporte consecinţele, îndatoririle şi drepturile ce i le oferă respectiva guvernare.
Dacă în antichitate oamenii aveau nevoie de guvernare pentru a se putea exprima şi lua parte la viaţa politică, azi oamenii au nevoie de guvernare pentru a nu-şi mai bate capul şi cu aceste probleme ţin de cercul politic (deoarece aşa o percepe majoritatea oamenilor), astfel ei sunt mulţumiţi prin a vota pe cineva care să le facă teaba în locul lor. Astfel se ajunge la punctul în care se trezesc şi încep să reclamăme faptul că nu sunt reprezentaţi sau că nu li se recunosc nu stiu ce drepturi. Acest lucru este firesc din moment ce oamenii au ,,semnat” acel „contract” fară măcar să-l mai citească.

Publicat în ceva politica | 2 comentarii

Puteti sa ma ajutati!?

In urma cu ceva vreme am decis sa particip la un concurs de fotografie online, zis si facut, am postat cateva poze, iar dupa un timp spre surprinderea mea acestea au disparut. De precizat este faptul ca doua dintre poze intrasera in top 10.
Asadar ce rugaminte am eu la voi, vreau sa ma ajutati sa le demonstram din nou ca pot sa recuperez. Pentru acest lucru trebuie sa dati clik pe linck-ul urmator si sa ma votati, dar atentie va rog sa-mi dati 5 voturi pentru ca este posibil acest lucru, va multumesc pentru timpul acordat.Dan Filip! http://cititoricelebri.ro/wp-content/plugins/wp-photocontest/viewimg.php?img_id=64&post_id=197&order=chrono

Publicat în Uncategorized | 1 comentariu